Parlamentar rus: Statele baltice, Polonia și România, țări agresive ce dictează agenda față de Rusia

Parlamentar rus: Statele baltice, Polonia și România, țări agresive ce dictează agenda față de Rusia
Publicat: 16/03/2015, 15:45

Președintele Comisiei pentru Afaceri Internaționale a Dumei de Stat ruse, Aleksei Pușkov, a afirmat că statele baltice și Polonia sunt un „cal troian” care subminează valorile Uniunii Europene în beneficiul unor interese ostile continentului.

„Acestea sunt țările care, în realitate, fiind susținute de SUA, reprezintă «calul troian» care schimbă aparențele Europei nu în conformitate cu interesele europene, ci cu interese care vin din afară și care sunt ostile Europei”, a declarat el luni în cadrul unei dezbateri în Parlament, cu tema „Rusia-UE: cine beneficiază de pe urma respingerii parteneriatului strategic?”.

„Aceasta este Europa care, în mare măsură, este subordonată fundamentelor anglosaxone, în care politicile față de Rusia depind în mod bizar de un grup de țări est-europene cu comportament agresiv – mă refer la statele baltice, Polonia, România și altele – care aproape dictează marilor state europene agenda referitoare la Rusia”, a apreciat Pușkov.

„Cred că, în urmă cu ceva timp, statele baltice și Polonia au fost aduse prompt în NATO și UE, iar unul dintre scopuri a fost ca ele să joace acum acest rol”, a adăugat parlamentarul rus.

„Integrarea acestor țări în Uniunea Europeană a fost o strategie pe termen lung a SUA și a celor pe care se bazează în Europa pentru a submina independența Uniunii în politica sa externă, inclusiv în relația cu Rusia, lucru care devine evident acum”, a precizat el.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fraudă la Bac 2024. Ce s-a întâmplat Gorj imediat după începerea examenului. Scandalul e uriaș
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la limba și literatura română, prima probă scrisă...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Grave acuzații la adresa lui Mircea Geoană. Dezvăluiri făcute în această dimineață
Cel mai mic oraș din România este invadat de turiști. 500.000 de oameni vizitează anual...
Actrița diagnosticată cu scleroză multiplă! Simptomele s-au AGRAVAT: „Nu mi-am mai făcut duș de trei...
Subiecte Bac 2024 - limba română. La subiectul al III-lea, a picat nuvela
Câte pisici sunt în imagine? Puține persoane reușesc să dea răspunsul corect
Ce a picat la subiectul al treilea profilul uman, Bacalaureat 2024
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cel mai ieftin Duster pe GPL: Motorizarea cu autonomie de peste 1.000 KM!
Rezultate EXIT-POLL alegeri parlamentare anticipate în Franţa. Extrema dreaptă obţine 34% din voturi. Cât a...
PROGRES tehnologic remarcabil: au fost creat CELULELE SOLARE care se „VINDECĂ” singure!
Se plătește impozit de 70%. Legea se aplică din 1 iulie. Fiscul nu mai iartă...
Babs, adevărul despre despărțirea de Dorian Popa: Ne-am pierdut noi doi, ca oameni
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Subiecte Română BAC 2024: Subiectul al III-lea - eseu cu particularitățile unei nuvele și caracterizare...
Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge...
Când și unde va fi înmormântată actrița Ileana Stana Ionescu
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Stimularea creierului cu electricitate ar putea vindeca durerea unei despărțiri
×